AGS GRUP SRL




SOLUŢII INOVATIVE ŞI ACCESIBILE PENTRU CONFORTUL TERMIC

Energia este esenţială pentru economia oricărei ţări, deoarece absolut tot ce consumăm sau folosim necesită energie pentru a fi produs, ambalat, transportat, şi utilizat.
În condiţiile creşterii continue a preţului gazelor naturale importate, precum şi a instabilităţii livrării acestora, devine tot mai actuală ideea utilizării resurselor regenerabile drept sursă de bază de energie - acestea fiind gratuite, ecologice si accesibile.
Energia renovabilă se referă la formele de energie produse prin transferul energetic rezultat din procese naturale regenerabile. Astfel, energia luminii solare, a vînturilor, a apelor curgătoare, a proceselor biologice şi a căldurii geotermale pot fi obţinute de către oameni, utilizînd aceste procese.
Ţara noastră nu dispune de surse energetice esenţiale fosile ca gazul natu­ral, cărbune, petrol, însă are peste 6 mln tone de resturi vegetale cu un potenţial energetic de circa 94 mlrd MJ. Astfel doar deşeurile agricole acoperă aproape de două ori tot importul de gaze natura­le şi cărbune.
 
Biomasa (lemnul, paiele, frunzele, porumbul, precum şi resturile agricole) prezintă mul­te avantaje faţă de resursele convenţionale de energie, precum:
Costurile redu­se; 
Surse alternative de venit pentru fermieri;
Există din abundenţă şi reprezintă o sursă de energie care poate fi reînnoită;
 Cenuşa rezultată din ardere conţine substanţe minerale importante, ce pot fi utilizate la fertilizarea solului;
 Arderea biomasei este ecologică şi nu are influenţă asupra efectului de seră. 
Aşadar, încălzirea cu biomasă reprezintă o încălzire cu combustibil ecologic, regenerabil şi accesibil.
 

BRICHETELE Ş I PELEŢII – COMBUSTIBILUL VIITORULUI

Peleţii şi brichetele sunt tipuri de combustibil solid obţinut prin presarea reziduriilor de lemn, floarea soarelui, porumb, paie, din industria prelucrării
 lemnului sau agricultură.
Acest combustibil a început să fie produs şi comercializat şi în Republica Moldova
Peleţii şi brichetele prezintă următoarele avantaje majore faţă de alţi combustibili:
-conţinut de umiditate sub 10%, faţă de 15-20% pentru lemnul de foc uscat;
-putere calorică 4,5-5,0 kcal/kg faţă de 2,3-2,6 kcal/kg pentru lemnul de foc uscat;
-cantitate de cenuşă foarte redusă (sub 1%);
-randamentul cazanelor cu funcţionare pe peleţi este de 85-89%, datorită automatizării complete a funcţionării, faţă de 75-82% pentru cazanele cu funcţionare pe lemn.
 



Energia solară

este cea mai atragătoare datorită avantajelor pe care le prezintă, în primul rînd a faptului că aceasta este livrată gratuit şi încontinuu de Soare în orice regiune a Pămîntului.
Nu este influenţată în nici un fel de creşteri de preţ. Instalaţiile nu necesită practic nici un fel de întreţinere. Este regenerabilă şi nepoluantă. 
Energia solară este practic inepuizabilă. Este cea mai curată formă de energie de pe pământ şi este formată din radiaţii calorice, luminoase, radio sau de altă natură emise de soare. Cantităţile uriaşe ale acestei energii stau la baza aproape a tuturor proceselor naturale de pe Pământ. Cu toate acestea, este destul de dificilă captarea şi stocarea ei într-o anumită formă (în principal căldură sau electricitate) care să pemită utilizarea ei ulterioară. 

Energia solară poate încălzi locuinţele în mod pasiv, datorită construcţiei acestora (casele pasive) sau poate fi stocată în acumulatoare termice sub formă de energie termică. Căldura generată solar se poate folosi în principal la prepararea apei calde menajere, încălzirea agentului termic responsabil de temperatura ambiantă a casei şi încălzirea piscinelor. Există chiar şi instalaţii de aer condiţionat bazate pe căldura solară, unde aceasta reprezintă energia principală necesară răcirii aerului.

Utilizarea energiei solare reprezintă la nivel global cea mai eficientă metodă de a aduce căldura în locuinţe. în general, cantitatea de căldură solară ce cade asupra acoperişului unei case este mai mare decât energia totală consumată în casă. 

Cu mijloace simple, eficiente constructiv, se poate utiliza energia solară pentru a reduce sau chiar pentru a înlocui total celelalte surse de energie necesare traiului dintr-o locuinţă modernă. 


Instalaţiile de conversie a energiei solare sunt de 2 tipuri: 
• Termice – transformă energia solară în căldură, utilizată pentru prepararea apei calde, încălzirea şi răcirea casnică şi industrială.
• Fotovoltaice produc energie electrică gratis (cu lumina soarelui).

Companiile ”SOLARATERM” şi ”AGS GRUP” oferă în Republica Moldova soluţiile inovative din domeniul energiei renovabile, bazate pe cazanele pe biomasă ”THERMOSTAHL” (GRECIA), si Attack (Slovacia) colectoarele solare termale pentru încălzirea apei ”APRICUS” (SUA) si ASTERSA (Spania), panourile solare fotovoltaice ”PRAXIA” (SPANIA), prezente pe piaţa surselor alternative de energie de mai mult de douăzeci de ani. Experienţa şi tradiţia producătorilor ne oferă posibilitatea să asigurăm o politică de calitate pe care o urmăm şi o gamă variată de produse ce corespund standardelor internaţionale.    

Ţara Republica Moldova
Oraş mun. Chişinău
Adresa str. Alba-Iulia 75/16, zip: MD-2071
Email info@solaraterm.com
Telefon tel/fax: +373-22-51-23-79
Telefon mobil 069606344, 079835701
Website http://www.solaraterm.com